Rectorul universității din Constanța reținut pentru șantaj, pus sub control judiciar

Rectorul universității din Constanța reținut pentru șantaj, pus sub control judiciar
Publicat: 02/07/2017, 12:47
Actualizat: 05/06/2018, 14:48

Aurelian Papari, în vârstă de 69 de ani, președinte al Universității „Andrei Șaguna” din Constanța, a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Constanța, cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de șantaj, însă propunerea procurorilor a fost respinsă și s-a decis cercetarea bărbatului sub control judiciar, pentru o perioadă de 30 de zile.

Decizia instanței nu este definitivă, putând fi atacată la Tribunalul Constanța.

Potrivit anchetatorilor, o femeie în vârstă de 44 de ani, din Năvodari, i-a sesizat pe polițiștii de la Secția 3 Constanța că președintele Universității „Andrei Șaguna”, Aurelian Papari, în vârstă de 69 de ani, îi condiționează susținerea unui examen de plata unei datorii financiare mai vechi, în cuantum de 500 de lei.

Oamenii legii au realizat, vineri, un flagrant, la sediul unității de învățământ superior din Constanța, în urma căruia l-au reținut pe Aurelian Papari, pentru șantaj.

Universitatea „Andrei Șaguna” (UAȘ) a respins, însă, acuzațiile, considerând că Papari a fost reținut „abuziv”, că acesta a fost victima unei „provocări” a unei masterande care închiriase un spațiu de la Universitate, iar apoi l-a subînchiriat, deși era ilegal.

După ce a fost constatată abaterea masterandei, în luna mai, aceasta a recunoscut că a încălcat contractul și a acceptat să plătească suplimentar suma de 500 lei pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, însă, după finalizarea cursurilor, aceasta nu a mai plătit.

„Ajunsă la finalizarea studiilor de master, studenta a făcut cerere să susțină examenul de dizertație, fără să plătească suma datorată de aproape 3 luni, de 500 de lei, corespunzătoare activităților desfășurate în spațiul închiriat de la UAȘ. Cu toate că avea cererea de susținere a dizertației avizată de secretariatul instituției, cerere cu care s-ar fi putut prezenta la casierie să achite taxa corespunzătoare examenului, masteranda nu a făcut acest lucru și a reclamat la poliție că a fost condiționată de plata celor 500 de lei din contract și s-a prezentat la casieria universității plătind această sumă, pentru care i s-au eliberat documente justificative”, se mai arată într-un comunicat al Universității.

Potrivit sursei citate, la descinderea poliției, s-a constatat că bancnotele plătite la casierie erau marcate cu inscripția „șantaj”, iar președintele UAȘ, rectorul Aurel Papari a fost reținut.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni